Home Contact Sitemap
Ultima actualizare a site-ului: Sâmbătă, 03 martie 2018
Noutăţi şi evenimente
4 iulie – Ziua Independenței SUA
Data publicării: Marţi, 04 iulie 2017

 

 

Ziua Independenței SUA este sărbătorită anual, la data de 4 iulie în onoarea adoptării Declarației de Independență față de Regatul Marii Britanii - moment crucial al Revoluției Americane din 1775-1783.

 

Documentul a fost semnat la Philadelphia, în Pennsylvania, şi ratificat de cel de-al doilea Congres Continental la data de 4 iulie 1776, prin care cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente. Textul Declarației a fost conceput de un grup format din cinci deputați în frunte cu Thomas Jefferson, al treilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

Textul prevedea ca Drapelul Statelor Unite să fie compus din 13 benzi, 7 în roșu și 6 în alb, care semnificau cele foste 13 colonii ale Marii Britanii care s-au răsculat împotriva sa, iar  Uniunea era reprezentată de 13 stele, pe fond albastru, simbolul unei noi constelaţii, rezoluţia privitoare la Drapelul SUA fiind publicată la 2 septembrie 1777.

Astăzi, pe drapelul american, pe lângă cele 13 benzi orizontale roşii şi albe, sunt figurate, într-un dreptunghi albastru închis, 50 de pentagoane stelate care semnifică cele 50 de state americane.

Alte înregistrări
Data publicării: Luni, 19 februarie 2018
În Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt” din capitală a fost sărbătorită ”Maslenița” sau ”Sărbătoarea clătitelor”, organizată tradițional de Comunitatea Rusă din Republica Moldova, cu sprijinul Biroului Relații Interetnice, Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova, Misiunii ”Rossotrudnichestvo” și al Centrului Rus de Știință și Cultură la Chișinău Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 16 februarie 2018
Cu prilejul Zilei Internaționale a Limbii Materne, sărbătorită anual la data de 21 februarie, BRI pledează pentru o acțiune culturală ce ar confirma valorificarea limbii materne și testarea cunoașterii limbii de stat de către cetățenii alolingvi. În acest context, la data de 21 februarie, în incinta Casei Naționalităților se va desfășura concursul lingvistic ”Limba mea maternă, limba mea de acasă”. La concurs sunt invitați să participe tineri (15-35 ani), din mediul organizațiilor etnoculturale, care vor prezenta câte un eseu la tema evenimentului, în două limbi – maternă și română. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 14 februarie 2018
În suita de acțiuni dedicate sărbătorilor –Valentines Day și Dragobete – în holul Casei Naționalităților a fost vernisată expoziția de pictură și imprimeu artistic ”Sunete cromatice”, semnată de tânăra pictoriță Tatiana Voloh. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 12 februarie 2018
În ajunul Postului Mare, popoarele slave vor sărbători la Chişinău ”Masleniţa”, cunoscută şi ca sărbătoarea clătitelor. În anul curent, acțiunea se va desfășura la data de 18 februarie, în intervalul orelor 12:00 - 17:00, în Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt” din capitală. Evenimentul este organizat de Comunitatea rusă din Republica Moldova, în parteneriat cu Consiliul Coordonator al organizațiilor etnoculturale, cu sprijinul Biroului Relații Interetnice, Ambasadei Federației Ruse și al Misiunii ”Rossotrudnichestvo”. Citeşte mai mult...
Data publicării: Duminică, 28 ianuarie 2018
Cu ocazia Zilei internaționale de comemorare a victimelor Holocaustului, marcată pe 27 ianuarie, la Chișinău a fost deschis Centrul-Muzeu „Memoria Holocaustului și Toleranța Interetnică”. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 18 ianuarie 2018
Ţinînd cont de practicile instituite în statele europene, istoria şi modelul de convieţuire paşnică a minorităţilor naţionale în Republica Moldova şi cu prilejul Zilei comemorării victimelor Holocaustului (27 ianuarie), în conformitate cu Decizia Guvernului din 28 octombrie 2015 şi Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova Nr. 210 din 26.11.2015, Biroul Relaţii Interetnice în parteneriat cu organizațiile etnoculturale evreiești și rome din Republica Moldova organizează, în perioada 24-31 ianuarie curent, un şir de acţiuni menite să comemoreze victimele Holocaustului. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 16 ianuarie 2018
Biroul Relații Interetnice a primit luni, 15 ianuarie ceata de colindători și urători din cadrul societății culturale ucrainene din Republica Moldova, președinte Alexandr Maistrenco. Îmbrăcați în haine tradiționale ucrainești copiii ne-au creat atmosferă de sărbătoare şi ne-au urat un an nou prosper, în limba lor maternă - ucraineană. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 12 ianuarie 2018
15 ianuarie, ziua în care s-a născut marele poet Mihai Eminescu, a fost aleasă în 2010 drept Ziua Națională a Culturii, ce aduce omagiu oamenilor de cultură remarcabili din Republica Moldova. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 29 decembrie 2017
Data publicării: Vineri, 29 decembrie 2017
Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Asociaţia obştească ”Plai Înfloritor”, în parteneriat cu organizațiile etnoculturale, acreditate pe lângă Biroul Relații Interetnice și Compania „Teleradio-Moldova”, au organizat cea de-a XIV-a ediție a evenimentului cultural-artistic „Întâlniri de Crăciun cu Elena Ter”. Citeşte mai mult...

Rezultatele 41 - 50 din 711
» Sus
Căutare pe site
Arhiva actualităţilor
LuMaMeJoViSiDu
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031