Home Contact Sitemap
Ultima actualizare a site-ului: Luni, 11 noiembrie 2019
Noutăţi şi evenimente
Întrevederea Directorului general al Agenției cu un grup de lideri ai organizațiilor etnoculturale
Data publicării: Sâmbătă, 12 octombrie 2019

 

La 11 octombrie curent, Nicolae Rădița, Directorul general al Agenției Relații Interetnice (ARI) s-a întâlnit cu un grup de lideri din cadrul Consiliului Coordonator al Organizaţiilor Etnoculturale (CCOE), acreditate pe lângă ARI,  pentru a discuta despre procesul de eficientizare a activității Consiliului COE - organ consultativ  principal în domeniul relaţiilor interetnice. 

 

Întrevederea a avut loc la inițiativa liderilor organizațiilor etnoculturale, care au salutat numirea în funcție a dlui Nicolae  Rădița, unul din reprezentanții minorităților etnice din țară, care cunoaște bine atât prevederile Strategiei de consolidare a relațiilor interetnice și politicilor în domeniu, cât și mecanismele de implementare ale acestora.

 

De asemenea, liderii organizațiilor etnoculturale au garantat o conlucrare eficientă cu ARI, menționând necesitatea de a-și aduce contribuția la armonizarea relațiilor interetnice, la crearea condiţiilor favorabile păstrării, dezvoltării şi liberei exprimări a identităţii etnice, culturale şi lingvistice a reprezentanţilor minorităţilor naţionale, precum şi integrării minorităţilor naţionale în toate sferele vieţii sociale; participarea la discutarea şi elaborarea propunerilor şi sugestiilor privind proiecte de legi, acte normative etc. şi promovarea acesora prin intermediul Agenției; asigurarea a unei colaborări strânse, prin intermediul ARI, între asociaţiile etnoculturale din Republica  Moldova cu organizaţiile internaţionale, în scopul asigurării accesului la informaţie privind proiectele acestor organizaţii în domeniul drepturilor omului şi relaţiilor interetnice.

 

 La rândul său, Nicolae Rădița a menționat că Agenția este deschisă în continuare pentru colaborare cu CCOE, având ferma convingere că sprijinul reciproc sunt în măsură să contribuie esenţial la realizarea obiectivelor de consolidare a relațiilor interetnice în Republica Moldova.

 

Alte înregistrări
Data publicării: Miercuri, 20 mai 2020
La data de 19 mai curent, Directorul general al Agenției Relații Interetnice, Elena Beleacova, a moderat ședința de lucru online cu un grup de lideri activi ce reprezintă organizații etnoculturale slave. Principalul subiect abordat în cadrul discuțiilor a fost tradiționala sărbătoare din luna mai – Zilele Scrisului și Culturii Slave în Republica Moldova. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 15 mai 2020
Data publicării: Vineri, 15 mai 2020
Anual, pe 15 mai aniversăm Ziua Internațională a Familiei. Este o sărbătoare internațională, instituită de ONU, celebrată în majoritatea țărilor, accentuând astfel importanţa familiei şi promovând valorile familiei ca egalitatea, dragostea, respectul, împărţirea echitabilă a responsabilităţilor casnice, combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor, persoanelor în etate. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 08 mai 2020
9 Mai – Ziua Marii Victorii asupra fascismului – cel mai luminos, solemn și cu siguranță cea mai populară sărbătoare a gloriei militare și a curajului civil. În preajma aniversării a 75-a a acestui eveniment de epocă, noi conștientizăm în mod deosebit, cât de minunată și de vulnerabilă este pacea, cât de bestial și necruțător este războiul. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 08 mai 2020
Data publicării: Vineri, 01 mai 2020
Milioane de oameni sărbătoresc astăzi Ziua Internațională a Solidarității Oamenilor Muncii, care are o semnificație aparte pentru toți cei care cred că munca, alături de alte valori, înseamnă continuitate. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 27 aprilie 2020
Republica Moldova marchează astăzi Ziua Drapelului şi a Stemei de Stat, simbolurile oficiale ale suveranităţii şi independenţei ţării noastre. Sărbătorim astăzi Ziua Drapelului de Stat, proclamată cu un deceniu în urmă, ca recunoaștere a încărcăturii emoționale pe care acest simbol al identității și unității naționale o are pentru fiecare cetățean al acestei țări, indiferent de apartenența etnică. Tricolorul ne unește și este mândria noastră comună, alături de celelalte simboluri naționale, Stema Națională și Imnul de Stat. Să cinstim cum se cuvine tot ceea ce ne reprezintă ca națiune și să ne învățăm copiii să prețuiască în aceeași măsură valorile. Citeşte mai mult...
Data publicării: Sâmbătă, 18 aprilie 2020
Data publicării: Duminică, 12 aprilie 2020
Astăzi, comunitatea catolică din Moldova, la fel ca și catolicii din întreaga lume, sărbătoresc Învierea Domnului în condiții dificile ale unei pandemii periculoase răspândite în toată lumea. Ca niciodată, bisericile sunt goale, iar credincioșii au fost sfătuiţi să trăiască emoţia Învierii de acasă şi să urmărească întreaga slujba din liniștea căminului, cu credinţa în suflet. Bucuria Învierii își face loc în solitudine, trecând peste durerea zilelor acestora în care întreaga omenire suferă din cauza pandemiei. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 08 aprilie 2020
Timp de opt zile (8-16 aprilie) evreii din întreaga lume sărbătoresc Pesah sau Paștele Evreiesc. Această sărbătoare este marcată și de comunitatea evreiască din Republica Moldova. Cu acest prilej, Elena Beleacova, Directorul general al Agenției Relații Interetnice adresează un mesaj de felicitare. Citeşte mai mult...

Rezultatele 1 - 10 din 828
» Sus
Căutare pe site
Arhiva actualităţilor
LuMaMeJoViSiDu
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031