Home Contact Sitemap
Ultima actualizare a site-ului: Joi, 20 septembrie 2018
Noutăţi şi evenimente
Întrevederea conducerii Agenției Relații Interetnice cu şeful Oficiului Consiliului Europei în R. Moldova, William Massolin
Data publicării: Miercuri, 14 noiembrie 2018

 La data de 13 noiembrie curent, Oleg Babenco, Directorul general al Agenției Relaţii Interetnice a avut o întrevedere cu William Massolin, şeful Oficiului Consiliului Europei în R. Moldova și Jorg Horm, reprezentantul secretariatului Cartei Europene pentru limbile regionale şi minoritare.

 

În cadrul întrevederii părţile au discutat despre proiectele în derulare, ce sunt implementate în sistemul naţional pentru protecţia drepturilor minorităţilor naţionale, în special despre Strategia de consolidare a relaţiilor interetnice în Republica Moldova pentru anii 2017-2027 şi Planul de Acţiuni privind implementarea Strategiei.

 

În acest sens, Oleg Babenco a menţionat necesitatea susţinerii ARI de către partenerii externi  în vederea setării şi lansării unor noi proiecte, ce ar promova politica statului în domeniul relaţiilor interetnice. 

 

Totodată, părţile s-au referit la proiectele în derulare ce sunt implementate, cum ar fi ”Protejarea minorităților naționale și a limbilor minoritare în Georgia, Republica Moldova și Belarus”, parte a Parteneriatului pentru Bună Guvernare al Uniunii Europene și Consiliului Europei, grație căruia pe străzile din Chișinău au fost  instalate semne turistice multilingve.  

 

În această ordine de idei, şeful Oficiului Consiliului Europei în R. Moldova, William Massolin, a menționat că „astfel de indicatoare vor fi instalate pe întreg teritoriul țării, pentru a evidenția contribuția minorităților naționale și va asigura respectarea limbilor minorităților etnice, fapt care reprezentă o prioritate a Uniunii Europene”.

 

De asemenea, oficialii au discutat şi despre posibilitatea de ratificare a Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare de către Republica Moldova, referindu-se la instrumentele de măsurare a potenţialului de implementare de către ţara noastră. Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare  a fost  încheiată de statele membre ale Consiliului Europei la Strasburg, la data de 5 noiembrie 1992. Scopul general al Cartei este de a contribui la menţinerea şi dezvoltarea tradiţiilor şi a bogăţiei  culturale  europene prin protecţia limbilor regionale sau minoritare istorice din Europa, dintre care unele riscă, în decursul timpului, să dispară. Carta se bazează pe ideea că recunoaşterea şi respectarea diferenţei culturale va spori finalmente integrarea, pacea şi stabilitatea.

 

La sfțrșitul întrevederii oficialii au convenit să păstreze un dialog permanent pentru a identifica soluţii optime în sistemul naţional pentru protecţia drepturilor minorităţilor naţionale.

 

Alte înregistrări
Data publicării: Marţi, 09 aprilie 2019
La data de 09 aprilie curent, Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM) organizează deschiderea etapei a III-a a programului, în cadrul mesei rotunde cu genericul Învățarea Simultană a Limbilor: Necesitate, Implicare și Contribuție. În cadrul evenimentului va fi pusă în discuție necesitatea asigurării sustenabilității Programului, dar și contribuția fiecărui dintre participanți la buna desfășurare a acestuia în instituțiile de educație timpurie din Găgăuzia. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 08 aprilie 2019
Cu prilejul Zilei Internaţionale a Romilor, celebrată anual la data de 8 Aprilie (proclamată în 1971, cu prilejul primului Congres internaţional al romilor de pretutindeni), adresez sincere felicitări tuturor etnicilor romi din Republuca Moldova, precum şi organizaţiilor care lucrează în domeniul respectării drepturilor romilor. Este important ca această zi să ne determine să ne gîndim la modul în care percepem, la nivel individual şi la nivelul societăţii, comunitatea romă. Nu este suficient să condamnăm prin lege discriminarea, segregarea, actele de violenţă comise din ură rasială. Cel mai dificil este să încercăm să schimbăm mentalitatea colectivă, să conştientizăm faptul că romii trebuie priviţi nu doar ca reprezentanţi ai unei etnii, ci, deopotrivă, drept cetăţeni ai acestei ţări. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 08 aprilie 2019
14:57 | 08.04.2019 Categorie: Cultură Chişinău, 8 apr. /MOLDPRES/. Agenția Relații Interetnice a organizat astăzi o manifestare dedicată Zilei Internaționale a Romilor, informează MOLDPRES. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 26 martie 2019
Astăzi, 26 martie curent, în incinta Agenției Relații Interetnice s-a desfășurat un atelier de lucru pentru contabili din cadrul Administrației Publice Locale în cadrul cărora activează mediatorul comunitar. În cadrul atelierului a fost discutate subiectele despre situația curentă în domeniul salarizării muncii mediatorului comunitar și estimarea cheltuielilor bugetare pentru asigurarea activității acestora. De asemenea, a fost prezentat un Raport cu privire la estimarea cheltuielilor bugetare elaborat în cadrul Proiectului GIZ ”Consilierea Guvernului Republicii Moldova”. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 18 martie 2019
Colectivul Agenției Relații Interetnice și membrii Consiliului Coordonator al organizațiilor etnoculturale, își exprimă profunda îndurerare în legătură cu plecarea spre cele veșnice a dlui Nicolai Oleinic, președintele Comunității Ucrainenilor din Republica Moldova, membru al Consiliului Coordonator al organizațiilor etnoculturale acreditate pe lângă ARI, deputat în I Parlament. Citeşte mai mult...
Data publicării: Duminică, 17 martie 2019
La data de 16 martie, reprezentanţii diasporei azere din Republica Moldova au marcat unul dintre cele mai importante şi iubite sărbători din Azerbaidjan – Novruz Bayrami, care în anul 2009, prin decizia UNESCO, a devenit sărbătoare internaţională. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 15 martie 2019
Data publicării: Luni, 11 martie 2019
La data de 10 martie curent, în Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt” din capitală a fost sărbătorită ”Maslenița” sau ”Sărbătoarea clătitelor”, organizată de Comunitatea Rusă din Republica Moldova, cu sprijinul Agenției Relații Interetnice, Ambasadei Federației Ruse, Primăriei mun. Chișinău și al Centrului Rus de Știință și Cultură la Chișinău. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 07 martie 2019
Data publicării: Marţi, 05 martie 2019
Agenția Relaţii Interetnice (ARI) a organizat la data de 4 martie curent, în incinta Casei Naţionalităţilor o şedinţă festivă consacrată Zilei Internaţionale a Femeii - 8 Martie. La eveniment au participat femei lidere ai organizaţiilor etnocutlurale acreditate pe lîngă Agenție, precum şi colaboratoarele instituției. Citeşte mai mult...

Rezultatele 1 - 10 din 755
» Sus
Căutare pe site
Arhiva actualităţilor
LuMaMeJoViSiDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930