La data de 29 decembrie, a avut loc ședința de bilanț a Consiliului Coordonator al organizațiilor etnoculturale acreditate pe lângă Agenția Relații Interetnice (ARI), dedicată evaluării activităților desfășurate în anul 2025 și stabilirii direcțiilor prioritare pentru perioada următoare.
Agenda ședinței a inclus mai multe subiecte de importanță strategică pentru implementarea politicilor statului în domeniul relațiilor interetnice. Astfel, în cadrul primului subiect, a fost prezentată implementarea politicilor naționale în domeniul relațiilor interetnice, cu accent pe măsurile realizate de ARI în anul 2025 în parteneriat cu Consiliul Coordonator al Organizațiilor Etnoculturale pentru consolidarea coeziunii sociale și dezvoltarea dialogului intercultural.
În continuare, a fost prezentată o sinteză a principalelor activități desfășurate pe parcursul anului, cu accent pe contribuția Consiliului la consolidarea relațiilor interetnice.
Un alt subiect important al agendei a vizat prezentarea Programului de activitate al Agenției Relații Interetnice pentru anul 2026, fiind expuse direcțiile prioritare pentru anul următor, precum și propunerile înaintate de către membrii Consiliului, inclusiv inițiativele planificate pentru dezvoltarea cooperării interetnice.
În discursul său, directorul general al ARI, Veaceslav Reabcinschii, a subliniat procesul de realizare a obiectivelor asumate, menționând că activitatea Agenției a fost realizată în limitele resurselor existente, printr-un efort consolidat al echipei, evidențiind totodată, extinderea considerabilă a volumului de activități, proceduri administrative, contracte, achiziții publice și raportări, realizate de toate subdiviziunile Agenției.
Directorul general a remarcat că, în pofida acestor provocări, echipa Agenției Relații Interetnice, a demonstrat capacitatea instituțională de a implementa politici publice complexe, orientate spre necesitățile societății Republicii Moldova.
Referindu-se la realizările anului 2025, Veaceslav Reabcinschii a menționat elaborarea și inițierea unor documente de politici publice de importanță majoră, inclusiv modificarea Regulamentului privind activitatea mediatorilor comunitari, Programului de comemorare a Victimelor Holocaustului, precum și lansarea Programului de incluziune a romilor.
Un accent aparte a fost pus pe activitatea comună desfășurată cu sprijinul Consiliului Coordonator, în special asupra constituirii grupurilor de lucru care au contribuit la elaborarea proiectelor de regulamente privind acreditarea organizațiilor etnoculturale și activitatea Consiliului Coordonator, documente ce urmează să fie supuse dezbaterii și aprobării în cadrul primei ședințe a Consiliului din anul 2026.
Ședința s-a încheiat cu ceremonia de acordare a diplomelor de excelență membrilor Consiliului Coordonator al organizațiilor etnoculturale, în semn de apreciere pentru implicarea activă și contribuția acestora la promovarea dialogului intercultural, armoniei interetnice și coeziunii sociale.




