Uniunea Europeană a lansat un apel de propuneri cu un buget total de 5,5 milioane de euro care urmărește dezvoltarea și consolidarea capacităților societății civile.
Obiectivele principale ale acestui proiect sunt:
• Participarea activă la dialogul politic la nivel național, implementarea și monitorizarea planurilor și programelor de dezvoltare ale Uniunii Europene și ale autorităților naționale.
• Îmbunătățirea comunicării dintre societatea civilă și cetățeni pe de o parte și autorități pe de altă parte, în domenii precum politica locală, securitatea și migrația.
• Implicarea în promovarea egalității de gen și incluziunii tinerilor.
Propunerile pot fi depuse până pe 23 octombrie 2023.
Delegația UE în Republica Moldova va organiza o sesiune de informare pe 22 septembrie 2023. Doritorii de a participa la sesiunea de informare sunt rugați să expedieze un email de confirmare, până pe 15 septembrie, la adresa delegation-moldova-operations@eeas.europa.eu indicând: numele, prenumele, naționalitatea și adresa de email ale persoanelor care urmează să participe, precum și organizația lor (max. doi participanți per organizație).
Ma multă informație despre Programul de granturi poate fi găsită aici: bit.ly/44Ga3i3
Sursa foto: euneighboureast.eu

