Guvernul Republicii Moldova

Agenția Relații Interetnice

A A A

ARI a participat la cea de-a 112-a sesiune a Comitetului ONU pentru eliminarea discriminării rasiale

Agenția Relații Interetnice (ARI) a luat parte la prezentarea Rapoartelor periodice al Republicii Moldova asupra aplicării Convenției internaționale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (rapoartele 12, 13, 14 combinate într-un singur document), la cea de-a 112-a sesiune a Comitetului ONU pentru eliminarea discriminării rasiale (CERD), desfășurată în perioada 18-19 aprilie curent, la Geneva, Confederația Elvețiană.

 

ARI a coordonat pregătirile pentru susținerea de către Republica Moldova a  acestor rapoarte, care au fost prezentate de către delegația Republicii Moldova, condusă de Secretarul de Stat Adriana Cazacu.

 

Agenția a contribuit la desemnarea componenței delegației Republicii Moldova pentru participare la sesiunea CERD, în componența căreia au intrat reprezentanții instituțiilor cheie în implementare a Convenției, și anume: Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei și Cercetării, Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Migrație, Procuratura Generală și Agenția Relații Interetnice.

 

Totodată, în baza informațiilor prezentate de către instituțiile delegate și în vederea formulării și prezentării poziției consolidate a Republicii Moldova în cadrul ședințelor de audiere a țării noastre, ARI a pregătit informația actualizată privind măsurile adoptate și progresul înregistrat în implementarea prevederilor Convenției în perioada 2020-2023.

 

Concomitent, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Oficiul ONU pentru Drepturile omului au fost organizate două ședințe preparatorii pentru membrii delegației cu participarea societății civile pentru discutarea aspectelor aferente procedurii de raportare în fața Comitetului CERD, precum și identificarea priorităților pentru avansarea respectării, protejării și asigurării drepturilor minorităților naționale în contextul Convenţiei internaţionale cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială.

 

Rapoartele au acoperit perioada iunie 2017 - 2019 și au reflectat informații specifice  privind  punerea în aplicare a prevederilor Convenției, precum și progresele realizate în vederea îndeplinirii recomandărilor exprimate de Comitetul CERD în Observațiile finale privind Republica Moldova, adoptate de Comitetul CERD din 8 mai 2017.

 

Temele discutate în cele două zile de dialog cu Comitetul CERD au vizat plângerile privind discriminarea rasială și discursul instigator la ură, măsurile de combatere a discursului de ură rasistă, educația în domeniul drepturilor omului pentru combaterea prejudecăților și a intoleranței. De asemenea, au fost abordate și temele cu privire la situația migranților, a solicitanților de azil, a refugiaților și a apatrizilor.

 

Un capitol aparte s-a referit la măsurile speciale care vizează grupurile etnice minoritare, inclusiv populația de etnie romă, reprezentarea și participarea minorităților etnice în procesul decizional, discriminarea structurală și stigmatizarea, serviciul de mediere a comunității rome.

 

În acest sens, Nicolae Rădița, directorul general adjunct al Agenției Relații Interetnice, membru al delegației naționale, a prezentat progresele realizate de către autorități, provocările cu care se confruntă romii, lacunele și neajunsurile în eforturile  statului de a asigura respectarea drepturilor romilor în conformitate cu Convenția Internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială.

 

La rândul său, membrii CERD au salutat eforturile Republicii Moldova de a combate discriminarea rasială și au adresat o serie de întrebări delegației pentru a aprofunda înțelegerea situației din țară și a oferi recomandări specifice pentru consolidarea eforturilor depuse, prezentând ulterior ”Observațiile finale”.

 

În urma adoptării de către Comitetului CERD a noilor Observaţii finale asupra Republicii Moldova, ARI a luat note cu privire la îngrijorările Comitetului, în special discursurile de ură și rasiste care sunt prezente atât în mediul online, cât și în viața reală, profilarea rasială, situația romilor, participarea la viața publică, reprezentarea în procesul de luare a deciziilor, acces la educație, justiție ș.a. Astfel, Agenția urmărește recomandările și observațiile care urmează a fi adoptate de către Comitet la data de 26 aprilie curent și va contribui la promovarea acestora în rândul funcționarilor publici și societății civile, precum și la elaborarea acţiunilor necesare implementării recomandărilor.

 

 

Agenda

Nu există încă articole.

Subscribe to Agenda