Guvernul Republicii Moldova

Agenția Relații Interetnice

A A A

Evoluțiile recente în domeniul incluziunii romilor și a călătorilor la nivel european

Evoluțiile recente în domeniul incluziunii romilor și a călătorilor la nivel european au fost discutate în cadrul celei de-a 9-a sesiuni a Comitetului de experți pentru problemele Romilor și Călătorilor (ADI-ROM), care s-a desfășurat în perioada 15-16 mai 2024, la Strasbourg (Franța), la care a participat și Nicolae Rădița, director general adjunct al Agenției Relații Interetnice.

 

 

În cadrul lucrărilor sesiunii, oficialul a prezentat schimbările legislative care au fost operate în legislația Republicii Moldova cu privire la terminologie, modificările din Codul Penal, sancțiunile aplicate, considerarea circumstanțelor agravante. De asemenea,  Nicolae Rădița a reiterat despre activitatea mediatorilor comunitari și mărirea numărului acestora;  implementarea Programului de burse de merit pentru studenții romi; activitățile comune organizate de Agenție în parteneriat cu CoE și Programul ROMACT  ș.a.

 

 

În perioada imediat următoare, Agenția Relații Interetnice va avea sarcina de a corela activitatea în concordanță cu practicile europene în implementarea Programului de susținere a populației de etnie romă din Republica Moldova.

 

 

De asemenea, în cadrul sesiunii a fost prezentată Foaia de parcurs pentru implementarea programelor de consolidare a capacităților privind incluziunea istoriei romilor și a călătorilor în programele școlare și în materialele didactice, cele mai importante instrumente în domeniu fiind următoarele:studiu de cartografiere a bunelor practici în domeniu în statele membre ale Consiliului Europei; asigurarea participării depline a grupurilor minoritare și în special a romilor în procesul de elaborare a programelor școlare și a materialelor didactice; predarea istoriei Holocaustului și altor persecuții ale romilor și călătorilor, în contextul drepturilor omului etc.

 

Membrii ADI-ROM au convenit asupra necesității diseminării acestui document la nivelul Ministerelor Educației sau altor autorități relevante, după adoptarea acestuia de către Comitetului director pentru anti-discriminare, diversitate și incluziune al Consiliului Europei.

 

La lucrările celei de-a 9-a sesiuni, au fost prezentate rezultatele și mersul realizării studiului de fezabilitate privind politicile și practicile de desegregare și incluziune în domeniul educației pentru copiii romi.

 

Secretariatul ADI-ROM a prezentat conceptul Strategiei Consiliului Europei pentru incluziunea romilor și călătorilor pentru anii 2026-2030. Pentru elaborarea proiectului acestei strategii, s-a decis să fie înființat un Grup de lucru ad-hoc, în componența căruia vor intra reprezentanții din Macedonia de Nord, Republica Moldova, Slovacia, România, Ungaria, Franța și Finlanda.

 

Următoare sesiune a Comitetului de experți ADI-ROM, va avea loc în perioada 29-30 Octombrie 2024, la Strasbourg, în format hibrid.

 

Agenda

Nu există încă articole.

Subscribe to Agenda