Comunitatea evreiască îmbracă haine festive de Purim, sărbătoare ce reprezintă un moment aşteptat şi cu totul aparte, grație tradiţiilor şi obiceiurilor. Atmosfera generală de bucurie, mesele organizate în familie sau în cadrul întregii comunităţi, cadourile şi bucatele tradiţionale fac din Purim o sărbătoare mult îndrăgită.
Purim reaminteşte faptele petrecute acum peste 2.000 de ani, când poporul evreu care trăia în Persia a fost salvat de la exterminarea pregătită de Haman. Evreii au fost salvați datorită curajului reginei Estera, ajutată de Mordechai, care a organizat un ospăț la care i-a cerut regelui să-i apere poporul. Bucuria evreilor de a fi salvaţi de la moarte este exprimată și astăzi prin organizarea de spectacole, carnavaluri şi cadouri.
Cu acest prilej, la data de 24 martie, ora 15.00, Centrul Cultural Evreiesc „KEDEM” (str. Eugen Doga, 5) organizează un spectacol tradițional de PURIM
Pentru participare este nevoie de înregistrare
https://forms.gle/oWvhWcB69v3khasdA
Atmosfera de Purim este una de carnaval, de aceea toată lumea este îndemnată să îmbrace costume și măşti.
Hag Purim Sameach!

