Guvernul Republicii Moldova

Agenția Relații Interetnice

A A A

A fost creat un grup de lucru pentru elaborarea Programului Naţional pentru învăţarea limbii române de către minorităţile naţionale, inclusiv populația adultă pentru anii 2022-2025

În scopul asigurării condițiilor necesare pentru studierea limbii române de către reprezentanții minorităților naționale din Republica Moldova, Ministerul Educației și Cercetării a constituit un grup de lucru pentru elaborarea Programului Naţional pentru învăţarea limbii române de către minorităţile naţionale, inclusiv populația adultă pentru anii 2022-2025.

 

 

În cadrul primei ședințe a grupului de lucru, desfășurată la data de 22 octombrie curent, reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, Agenției Relații Interetnice, Biroului Relații cu Diaspora și instituțiilor de învățământ superior, au prezentat propuneri privind elaborarea și aprobarea Programului sus-menționat.

 

 

În cadrul ședinței,  Natalia Chirilenco, specialist principal al Agenției Relații Interetnice, desemnată în calitate de  membru al acestui grup de lucru, a menționat că studierea limbii române de către cetățenii alolingvi este una din prioritățile Agenției în procesul de implementare a politicii de stat privind consolidarea relațiilor interetnice. ARI va prezenta acțiuni concrete pentru a fi incluse în Programul elaborat de Minsiterul Educației și Cercetării, care urmează a fi propus spre aprobare către Guvern, la finele acestui an.

 

Programul  urmează a fi consultat cu societatea civilă cu implicarea activă a tuturor subiecţilor interesaţi prin prezentarea propunerilor în acest sens și va fi plasat și pe site-ul instituției.

 

Foto simbol

Agenda

Nu există încă articole.

Subscribe to Agenda