Guvernul Republicii Moldova

Agenția Relații Interetnice

A A A

Lumina Paștelui aduce speranță și solidaritate

Cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, Centrul de Caritate pentru Refugiați a organizat un eveniment emoționant dedicat refugiaților care și-au găsit adăpost și sprijin în Republica Moldova. Sub semnul solidarității, credinței și speranței, aproximativ 80 de persoane – refugiați din Ucraina, Azerbaidjan, Kârgâzstan, Siria și Camerun – s-au reunit într-un spațiu cald și primitor pentru a celebra împreună Învierea Domnului.

 

Evenimentul a fost marcat de un profund spirit de comuniune și recunoștință, oferind participanților nu doar ocazia de a trăi bucuria pascală, ci și de a se simți parte a unei comunități unite prin valori umane fundamentale.

 

Printre invitații de onoare s-au numărat Frederic Cussigh, reprezentant adjunct al UNHCR-Moldova împreună cu echipa sa, Ludmila Burlaca, șefa Direcției consolidarea relațiilor interetnice din cadrul Agenției Relații Interetnice, Părintele Ioan, care a oferit un moment de rugăciune ecumenică, Janna Ungureanu, reprezentantă a Inspectoratului General pentru Migrație al MAI.

 

Programul a inclus un moment de rugăciune ecumenică, discursuri din partea invitaților și o masă festivă cu bucate tradiționale moldovenești, contribuind la atmosfera de sărbătoare și apropiere între participanți.

 

În discursul său, Ludmila Burlaca a transmis un mesaj de încurajare și solidaritate pentru refugiați. „În aceste vremuri, sprijinul reciproc este esențial, indiferent de naționalitate sau credință. Sărbătoarea Paștelui simbolizează renașterea și speranța, iar acest eveniment ne-a reamintit că, în ciuda provocărilor vieții, solidaritatea și iubirea față de aproapele nostru pot aduce lumină și alinare chiar și în cele mai dificile momente”, a  menționat Ludmila Burlaca.

 

 

Agenția Relații Interetnice își exprimă recunoștința față de toți partenerii, voluntarii și participanții care au contribuit la realizarea acestui eveniment special și reafirmă angajamentul său de a susține coeziunea socială și dialogul intercultural în Republica Moldova.

 

Agenda

Nu există încă articole.

Subscribe to Agenda