Astăzi, se sărbătorește Ziua Internațională a Limbii Materne, un eveniment menit să promoveze, protejeze și să valorifice bogata diversitate culturală a lumii, dar și recunoașterea faptului că limbile și multilingvismul pot avansa incluziunea, unind oamenii, într-o societate bazată pe înțelegere, toleranță și dialog.
În virtutea diversității sale lingvistice și culturale, Republica Moldova este un spațiu privilegiat pentru învățarea limbilor, iar diversitatea lingvistică reprezintă cheia unei comunicări interculturale eficiente. Multilingvismul şi multiculturalismul este un avantaj competitiv, pentru că nu reprezintă doar cunoaşterea mai multor limbi, ci reprezintă promovarea mai multor valori culturale.
Transmitem mesajul nostru prin intermediul citatelor celebre ale personalităților notorii, precum Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Nelson Mandela, Taras Șevcenco, Voltaire, Goethe, afirmațiile cărora promovează atât dragostea față de limba maternă, cât și multilingvismul. Sperăm că acestea vă vor inspira și încuraja să promovați și să vorbiți limba maternă, dar și să fiți deschiși pentru alte limbi.








