Guvernul Republicii Moldova

Agenția Relații Interetnice

A A A

Ziua Internațională a Limbii Materne

La data de 21 februarie, sărbătorim în mod tradițional Ziua Internațională a Limbii Materne, urmare a adoptării Rezoluției 37 în cadrul celei de-a treizecea sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO, din noiembrie 1999.
 
Limba maternă este unul dintre bunurile noastre cele mai de preț. Și nu doar pentru că l-am moștenit de la persoanele cele mai iubite din viața noastră, ci datorită faptului că limba maternă ne definește pe noi toți, ne caracterizează și ne reprezintă. Doar vorbind-o și purtându-i de grijă permanent ne putem simți egali.
 
Ca formă a creativității umane, limba maternă reflectă legătura dintre trecut, prezent și viitor. Însuşirea limbii materne precum şi folosirea ei ca mijloc de comunicare contribuie la conservarea identităţii fiecărei etnii.
 
În acest sens, ambianța multilingvistică și multiculturală – este o moștenire colosală care trebuie păstrată și promovată, iar recunoașterea valorii diversității lingvistice și culturale, precum și promovarea acestei valori contribuie la formarea unei societăți diverse și integre în același timp.
 
Suntem convinși că Ziua Inernațională a Limbii Materne contribuie la promovarea diversității lingvistice și culturale, acordând fiecărei etnii dreptul de a se exprima în limba maternă, iar exemplele promovate de instituția noastră demonstrează că limba maternă este vie și vorbită.
 
Adresăm sincere mulțumiri, tuturor celor implicați în promovarea multilinvismului și multiculturalismului - profesorilor, oamenilor de știință, cultură și artă, precum și întregii comunități.
 
Vă doresc tutror fericire, pace, bunătate și prosperitate!
 
Elena Beleacova,
Director general

Agenda

Nu există încă articole.

Subscribe to Agenda