Guvernul Republicii Moldova

Agenția Relații Interetnice

A A A

Ziua Internațională a Limbii Romani, marcată prin diverse activități

Studierea limbii romani la școală, folosirea ei în relația cu instituțiile și transmiterea limbii în familie au fost în centrul activităților desfășurate la 5 noiembrie 2026, de Ziua Internațională a Limbii Romani.

 

Agenția Relații Interetnice (ARI) în parteneriat cu Centrul Național al Romilor au organizat evenimentul educațional-cultural „Limba romani – rădăcinile identității, vocea generațiilor”. 

 

În panelul dedicat educației și comunității, Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a prezentat măsurile propuse pentru studierea limbii romani în școli. Elaborarea curriculumului, pregătirea cadrelor didactice și dezvoltarea materialelor didactice sunt prevăzute în proiectul Programului pentru susținerea populației de etnie romă pentru anii 2027–2030. Marin Alla, președintele Grupului Operațional pentru Romi, a vorbit despre contribuția organizațiilor rome la păstrarea și promovarea limbii.

 

Adam Dragan, reprezentant al Centrului Național al Romilor, a abordat rolul traducerii și al interpretării în limba romani. La 28 august 2026, Ministerul Justiției i-a eliberat două autorizații pentru această limbă, una de interpret și una de traducător. Ambele figurează în Registrul de stat al interpreților și traducătorilor autorizați. Interpretul facilitează comunicarea orală, iar traducătorul lucrează cu documente și alte texte scrise.

 

Nicolae Rădița, director adjunct al Agenției Relații Interetnice, a subliniat importanța acestei autorizări pentru persoanele care au nevoie de interpretare în relația cu instituțiile publice. „Prin proclamarea Zilei Mondiale a Limbii Romani în 2015, UNESCO a pus în legătură păstrarea limbii și a culturii rome cu bunăstarea comunităților și a reafirmat valoarea diversității lingvistice. Pentru vorbitorii de romani din Republica Moldova, această recunoaștere capătă un sens concret atunci când își pot folosi limba în discuțiile cu autoritățile sau în instanță. Autorizarea primului interpret și traducător pentru limba romani este un pas în această direcție. Cu sprijinul unui interpret, oamenii pot înțelege ce li se comunică, pot pune întrebări și își pot explica situația în propria limbă”, a declarat Nicolae Rădița. 

 

În panelul dedicat literaturii, Vasile Dragan, reprezentant al Centrului Național al Romilor, a susținut un recital cu poezii în limba romani și traduceri din folclorul și literatura română. 

 

În aceeași zi, la Cărpineni, elevii au prezentat lucrări pregătite împreună cu familiile lor, în cadrul unei inițiative a mediatorului comunitar, Silviana Feraru, susținute de ARI. 

La Liceul Teoretic „Ștefan Holban” din Cărpineni, elevii și-au prezentat lucrările în fața părinților, bunicilor și profesorilor. Poveștile și expresiile învățate acasă au devenit puncte de plecare pentru desene și texte despre familie, tradiții și identitate. Lucrările vor fi reunite în broșura „Limba romani prin ochii copiilor din Cărpineni”, în română și romani, care va putea fi folosită la activități de lectură și la discuții despre respect și nediscriminare.

 

Agenda

Nu există încă articole.

Subscribe to Agenda