Guvernul Republicii Moldova

Agenția Relații Interetnice

A A A

Conducerea ARI a efectuat o vizită de lucru în raionul Edineț

La data de 2 mai curent, conducerea Agenției Relații Interetnice (ARI), Veaceslav Reabcinschii, director general și Nicolae Rădița, director general adjunct, au efectuat o vizită de lucru în raionul Edineț, unde s-au întâlnit cu conducerea raionului, responsabilii din cadrul direcțiilor educație, cultură și turism, ocuparea forței de muncă, primarii or. Edineț și din satele Constantinovca, Brătușeni, Târnova, localități preponderent populate de minorități etnice.

Subiectele care s-au regăsit pe agenda discuțiilor au inclus chestiuni ce țin de politica statului în domeniu relațiilor interetnice și documentele de politici în domeniu, în special pe dimensiunea relațiilor dintre UE și Republica Moldova, abordarea acestor politici în documente strategice, inclusiv în planurile de acțiune locală pentru a avea o sinergie în implementarea acestora. În acest sens, directorul general al ARI a subliniat că instituția pe care o conduce își dorește să contribuie la o mai bună incluziune a comunităților etnice, sporind participarea acestora la oportunitățile de dezvoltare a localităților, menționând totodată aspectele generale privind integrarea europeană a Republicii Moldova și accesarea surselor nerambursabile (granturilor) pentru cofinanțarea diferitor proiecte în localitate.

Totodată, în cadrul discuțiilor purtate, Nicolae Rădița a informat despre cadrul Legislativ național și internațional la care Republica Moldova este parte, ajustarea legislației naționale, precizând că statul prin politicile sale se implică activ în sprijinirea și promovarea diversității etnice.

De asemenea, la întrevedere au fost abordate chestiuni ce țin de Programul pentru susținerea populației de etnie romă, funcția mediatorului comunitar, asigurarea exercitării activităţii mediatorului, aspecte din educație, în special a populației de etnie romă și colaborarea dintre administrația publică locală, Agenția Relații Interetnice dând asigurări de susținere în acest proces.

Spre final, conducerea ARI s-a deplasat în satul Brătușeni, unde s-a întâlnit cu oamenii din localitate și au discutat despre problemele și soluțiile la care se lucrează pentru a face față provocărilor cu care se confruntă țara noastră, menționând că Guvernul caută căi pentru a sprijini toți cetățenii Republicii Moldova. De asemenea, oficialii au vizitat Muzeul și Biblioteca din localitate.

 

Agenda

Nu există încă articole.

Subscribe to Agenda